Lansarea raportului 'Indexul sustenabilității DNA'
Mesajul adjunctului de misiune Adam Sambrook în deschiderea conferinței 'Indexul sustenabilității DNA' organizată de Centrul Român pentru Politice Europene (CRPE)
Adjunctul de misiune Adam Sambrook a participat astăzi la conferința de lansare a raportului ‘Indexul sustenabilitatii DNA’, ca parte a unui proiect susținut de Ambasada britanică în București împreună cu Fundația Konrad Adenauer România. la conferință au participat și președintele-ales, domnul Klaus Iohannis, Procurorul șef al DNA, doamna Laura Kovesi, și Dr. Rudiger Reiff, Chief Senior Prosecutor, Head of the Central Office for the Fight Against the Corruption, Berlin.
Adjunctul de misiune Adam Sambrook a declarat:
Stimaţi participanți, stimate domnule Preşedinte ales,
Sunt încântat să mă aflu aici în această dimineaţă şi să spun câteva cuvinte din partea Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti.
Şi suntem onoraţi că Preşedintele ales este alături de noi la acest eveniment.
Ambasada britanică are ca obiectiv central susţinerea partenerilor noştri din România în lupta anticorupţie. Acest efort necesită răbdare, tenacitate şi perseverenţă. Corupţia este o boală cronică ce infectează fiecare element al vieţii publice şi care, din nefericire, se regăseşte peste tot în lume.
Banca Mondială estimează că darea de mită la nivel global atinge o mie de miliarde de dolari în fiecare an. La nivelul Uniunii Europene, corupţia se ridică la 120 de miliarde de euro, foarte aproape de bugetul UE pentru un an întreg. Aceste fapte – mita şi corupţia – ne afectează pe toţi. Fiecare dintre cei din această sală este o victimă a corupţiei.
După cum am spus, corupţia este o boală. Aceasta nu poate fi eradicată doar prin intervenţie externă. Este nevoie în primul rând ca pacientul să se mobilizeze. De aceea eforturile României de a investi în instituţii precum Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) sunt importante. Acesta este un indicator al modului în care românii au abordat misiunea dificilă de a combate corupţia.
Dar aici nu este vorba doar de instituţii. Valorile şi normele colective sunt la fel de importante. Eforturile de combatere a corupţiei vor deveni sustenabile numai dacă cetăţenii au încredere în instituţiile publice şi, implicit, dacă acestea sunt demne de încredere.
De aceea sunt mândru că Ambasada britanică sprijină acest proiect, în continuarea unei lungi serii de iniţiative pe care le-am susţinut în acest domeniu. Prin acest proiect, instituţiile anticorupţie au oportunitatea să-şi evalueze propria activitate şi să caute moduri de a-şi îmbunătăţi performanţa. Din acest motiv, aş dori să salut implicarea constructivă a DNA, şi să mulțumesc Centrului Român pentru Politici Europene pentru efortul lor. După cum spun românii – “unde-s doi puterea creşte”. Activitatea dumneavoastră este foarte importantă. Cred că aduceţi un serviciu acestei ţări.
Ştiu că românii văd lupta împotriva corupţiei drept un element cheie al interesului lor naţional. Promovarea unei justiţii în interesul cetăţeanului și stabilirea unor mecanisme pentru combaterea corupției va ajuta România să dezvolte un sistem public mai eficient, să atragă mai multe investiții străine directe și să crească încrederea în economie. Ca parteneri şi prieteni, noi vom continua să sprijim proiectele care consolidează lupta anticorupţie.
Sper că acest proiect este un pas în direcţia unei reforme a justiţiei sustenabile, după cum se precizează în Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Sper că aceste demersuri vor ajuta România să dezvolte un sistem public transparent într-o Europă mai puternică.
În final, aş dori să îl felicit pe Preşedintele ales pentru victoria sa. Unul dintre aspectele cele mai însemnate ale acestor alegeri a fost modul impresionant în care a crescut prezenţa la vot. Cetăţenii români din medii diferite au dat dovadă de o mobilizare lăudabilă. Aceasta înseamnă pentru toţi cetăţenii o oportunitate de a genera o schimbare în societate. Sper că Preşedintele, împreună cu Guvernul, va folosi acest prilej pentru a consolida procesul de reformă existent şi de a se asigura că statul de drept şi justiţia funcţionează în interesul tuturor.
Vă mulțumesc!
Raportul precum și informații despre eveniment sunt disponibile pe website-ul CRPE.